Fostul șef de la Poli Timișoara Gheorghe Chivorchian, acuzat de complicitate la abuz în serviciu

Fostul șef de la Poli Timișoara Gheorghe Chivorchian, acuzat de complicitate la abuz în serviciu

Potrivit unui comunicat de sâmbătă al DNA, procurorii anticorupție din Timișoara îl cercetează penal pe actualul secretar general al Federației Române de Fotbal (FRF), Gheorghe Chivorchian, fost director executiv al clubului de fotbal Poli Timișoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Acesta este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Acuzațiile care i se aduc lui Chivorchian fac parte din dosarul finanțării echipei de fotbal Poli Timișoara de către Consiliul Județean Timiș, în perioada în care clubul de fotbal îi aparținea omului de afaceri Marian Iancu.

„În cursul anului 2008, angajați din cadrul Consiliului Județean Timiș, cu știință, au întreprins demersurile necesare pentru alocarea unor sume de bani în vederea susținerii echipei de fotbal ce aparținea S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A. Concret, aceștia au avizat, cu încălcarea dispozițiilor legale, o hotărâre a Consiliului Județean Timiș și au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare a echipei la competițiile de club UEFA”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în baza acestor documente și încălcând legea, au fost acordate societății conduse la acea vreme de Marian Iancu mai multe sume de bani, totalizând peste un milion de euro, în condițiile în care societatea avea înregistrate restanțe la plata obligațiilor către bugetul de stat, dar și către finanțatorul Consiliul Județean Timiș.

Astfel, suma de un milion de euro este considerată prejudiciu adus CJ Timiș.

„Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, după aprobarea finanțării, în scopul întocmirii și efectuării înregistrărilor financiar contabile de către angajații Consiliul Județean Timiș a sumelor de bani virate către firma respectivă, Chivorchian Haic Gheorghe, pentru a sprijini activitatea infracțională a angajaților respectivi, a prezentat și depus documente false din care rezulta că sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimați la clubul de fotbal respectiv”, se mai arată în comunicat.

De fapt, potrivit aceleiași surse, banii au fost utilizați de către societatea comercială în alte scopuri, respectiv pentru „plata datoriilor și penalităților anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere și întreținere a stadionului Dan Păltinișanu aflat în proprietatea Consiliului Județean Timiș și închiriat echipei de fotbal, precum și pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice etc”, se mai arată în același comunicat.

Gheorghe Chivorchian a fost chemat, sâmbătă, la sediul DNA Timișoara pentru a i se aduce la cunoștință toate aceste acuzații.

În același dosar, este cercetat și fostul președinte al Consiliului Județean Timiș Constantin Ostaficiuc.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună